Despre mine

joi, 15 decembrie 2011

Ce-am fi fără amintiri?

              Creierul nostru stochează tot cea ce am trăit şi învăţat. Locul unde sunt depuse aceste informaţii îl vom numi “folderul cu amintiri”. De câte ori  facem ceva, creierul accesează acest folder şi în funcţie de informaţia stocată acolo, vom şti să facem acel “ceva”, îi vom şti denumirea etc.
              Ce s-ar întâmpla dacă, la un moment dat, creierul nu ar mai putea accesa acest folder?
              Am ajunge ca un nou-născut blocat într-un corp de adult. Nu am şti absolut nimic. Nu am şti să ne încalţam, să mâncăm nici măcar cine suntem. Şi dacă am primi o educaţie total diferită de cea anterioară, am deveni o cu totul altă persoană: cu alte gusturi, cu alţi prieteni, alte credinţe şi principii.

               Alzheimer e o astfel de boala care împiedica creierul să acceseze “folderul cu amintiri”, uitând încet de tine.

               Ce-am fi fără amintiri?  Nu ştiu ce-am fi, se poate doar intui, dar ştiu sigur ce nu am fi:

                   Nu am mai fi noi……

               Aşă că, dragii mei, bucuraţi-vă de fiecare amintire şi de orice lucru învaţat şi muţumiţi Celui de sus, pentru că încă reuşim să accesam "folderul cu  amintiri".

3 comentarii:

  1. Si daca se intampla sa nu-l mai putem accesa, atunci ce sa facem ?:)

    RăspundețiȘtergere
  2. Daca se intampla sa nu il mai poti accesa, nu o sa poti face nimic pentru ca nu vei mai sti nimic....asa ca , poti face ceva acum cat inca il mai poti accesa!

    RăspundețiȘtergere
  3. Deci sa multumim pentru bine si sa 'inexistam' in rau :D.

    RăspundețiȘtergere